Probleme spinale

Problemele spinale, sau ale coloanei vertebrale, de regula incep cu DURERE si afecteaza/limiteaza activitatea si confortul de zi cu zi.
Exista o multitudine de probleme ale coloanei vertebrale care se pot manifesta in acelasi fel dar care nu au si acelasi tip de tratament. Primordial pentru noi este identificarea sursei problemelor si acordarea tratamentului adecvat. 
Dintre patologii, unele sunt generate de stilul de viata (ex. statul in exces pe scaun, lipsa miscarii regulate), la persoanele tinere, sau modificari ale tesuturilor organismului care determina o imbatranire prematura a structurilor coloanei vertebrale care poate degenera in probleme serioase.
Cele mai frecvente afectiuni & solutii pentru problemele spinale sunt: fuziunea spinala, hernia de disc lombara si cervicala, stenoza spinala, vertebroplastia.


Probleme cerebrale

Progresul tehnologic (IRM, CT) si disponibilitatea acestor investigatii a facut ca tumorile cerebrale sa fie mult mai vizibile decat in trecut, fapt ce a dus catre un numar crescut de pacienti, indentificati cu afectiuni cerebrale in stadii de debut.
Centrul Medical Provita acopera o gama variata de probleme cerebrale ce pot fi tratate si solutionate. Interventiile chirurgicale de invazivitate minima, aparatura de ultima performanta duc catre gesturi mai eficiente pentru pacient, generand rezultat maxim cu riscuri minime. 
In ziua de azi, multe probleme nu mai sunt o sentinta pentru pacient, acum reusind sa ne adresam acestor probleme mai rapid, suntem mai eficienti in controlul afectiunii pacientului astfel incat sa obtinem un rezultat optim.
Printre cele mai frecvente afectiuni cerebrale, pentru care la Centrul de Neurochirurgie Provita gasesti solutia optima, sunt: adenomul hipofizar, glioblastomul, hidrocefalia, meningiomul, metatazele cerebrale sau schwanomul.


Fuziunea spinala

Ce este?
Fuziunea spinala reprezinta conectarea chirurgicala a doua sau mai multe vertebre, eliminand miscarea dintre ele. Fuziunea spinala implica tehnici chirurgicale ce mimeaza procese naturale de vindecare a oaselor fracturate. In timpul fuziunii spinale, chirurgul va monta un material de osteosinteza in spatiul dintre vertebrele ce trebuie conectate. Placi, tije si suruburi metalice pot fi folosite pentru a mentine pozitia montajului, favorizand vindecarea cea mai buna. 
Cand se recomanda ?
Fuziunea spinala conecteaza permanent doua sau mai multe vertebre ale coloanei vertebrale pentru a imbunatati stabilitatea, pentru a corecta o diformitate sau a reduce durerea. Fuziunea spinala este recomadata pentru a trata urmatoarele probleme:

Riscuri
Pe langa riscurile imediate ale procedurii, fuziunea spinala schimba felul in care coloana vertebrala se misca, schimband distributia miscarii in segmentele adiacente nivelului operat. Astfel apare un nivel de uzura crescut in acestea putand duce la degenerare si posibil la dureri cronice.
Post-interventie
Dupa interventia chirurgicala persoana in cauza ramane internata inca cateva zile. In functie de extinderea interventiei chirurgicale este posibil sa apara durere si disconfort in perioada urmatoare operatiei dar, de regula, aceste simptome sunt bine controlate medicamentos.
Dureaza cateva luni pentru ca vindecarea osoasa sa fie completa. Kinetoterapia are un rol extrem de important in perioada postoperatorie, contribuind la o refacere mai rapida, o invatare a modului in care trebuie sa ne miscam, sa stam, sa mergem intr-o maniera care va tine coloana aliniata corect si o tonifiere a musculaturii. Trebuie stiut ca dupa aceasta interventie este absolut necesar sa urmam sfaturile specialistilor petru rezultate maxime si de durata.


Hernia de disc lombara si cervicala

Hernia de disc este o patologie a coloanei vertebrale ce se caracterizeaza printr-o degenerare a structurii si formei discului intervertebral, care printr-o herniere a portiunii centrale a acestuia, comprima nervii sau maduva din interiorul canalului vertebral. Compresiunea nervilor duce la inflamatia acestora care se traduce prin durere, amorteala si/sau slabiciune a membrului din teritoriul nervului afectat. Nu intotdeauna o hernie de disc produce simptome, iar marea majoritate a herniilor de disc nu necesita interventie chirurgicala.
Simptome
Cele mai multe hernii de disc apar in regiunea lombara, mai rar in zona cervicala si foarte rar in regiunea toracica.
Cele mai comune simptome sunt: 

Foarte rar, in cazul herniilor de disc lombare (in special cele foarte voluminoase), poate aparea ceea ce se numeste un sindrom de coada de cal (datorat compresiei tuturor radacinilor nervoase in interiorul canalului vertebral) care duce la pierderea controlului sfincterelor si slabiciune in membrele inferioare, pana la paraplegie. Aparitia acestui sindrom este o urgenta chirurgicala absoluta.
Diagnostic
Pentru un diagnostic corect si complet pacientul necesita o evaluare clinica, imagistica si, uneori, electromiografica.
Tratament
Tratamentul herniilor de disc respecta niste pasi si un algoritm specific.
Astfel, cu exceptia urgentelor chirurgicale, pentru tratarea herniilor de disc se vor folosi initial tratamentul medicamentos, coroborat cu kinetoterapia, ulterior infiltratiile si, in cele din urma si doar daca acestea au esuat, se va ajunge la interventia chirurgicala. Un numar foarte mic de persoane necesita interventie chirurgicala. In Provita, cu sprijinul unei echipe multidiscipliare ce implica specialisti pe terapia durerii, neurochirurgie, fiziokinetoterapie si imagistica facem tot ce este pozibil pentru pacient astfel incat interventia chirurgicala sa fie ultima optiune. Functie de conditia persoanei in cauza, daca indicatia chirurgicala se impune inca de la inceput, atunci va vom propune din start aceasta solutie.
Recuperare
Dupa o interventie chirurgicala pentru o hernie de disc, recuperarea este relativ usoara, dar de importanta majora. Cu cat mobilizarea este mai rapida si sunt puse in practica mai repede programele de kinetoterapie postchirurgicala, cu atat se va putea reveni ma curand la viata de dinaintea aparitiei afectiunii.
Dupa interventia chirurgicala spitalizarea dureaza 1-2 zile, iar dupa externare se poate continua programul de kinetoterapie inceput deja in spital. Controlul neurochirurgical se va face la 4-6 saptamani de la interventie. 


Stenoza spinala

Stenoza spinala este o conditie degenerativa a coloanei vertebrale caracterizata prin ingustarea canalului vertebral prin care trec maduva si nervii spinali. Ingustarea canalului comprima nervii spinali si maduva spinarii in zona cervicala si toracala si doar nervii spinali in zona lombara. Stenoza canalara poate fi observata cel mai frecvent in zona lombara si cervicala. Stenoza spinala este cauzata de modificari degenerative, de uzura. In cazuri severe de stenoza, interventia chirurgicala poate fi recomandata.

Simptome

Cand simptomele apar, acestea pornesc gradual si se inrautatesc in timp. Ele variaza in functie de localizarea stenozei.

Stenoza cervicala – poate cauza amorteli, parestezii sau slabiciune in maini si picioare. Paresteziile in maini sunt cele mai frecvente, dar multe persoane raporteaza probleme cu mersul si echilibrul;

Stenoza lombara – poate cauza durere sau crampe in picioare la ortostatism prelungit sau la mers. Disconfortul dispare la asezare sau la aplecarea inainte.

Cauze

Medicul va intreba in timpul consultatiei despre debutul problemei, daca aceasta s-a inrautatit, daca sunt si alte probleme medicale, daca exista medicamente sau pozitii care amelioreaza simptomele, daca exista dureri si unde sunt localizate, daca sunt probleme cu vezica urinara, etc. De asemenea, va avea loc o examinare clinica pentru a fi siguri ca nu exista si alte probleme fata de cele relatate

Simptomele prezente in stenoza de canal pot aparea si in alte conditii, cauzate de degenerescenta datorata varstei, drept urmare evaluarea imagistica este foarte importanta

Evaluare radiologica

Radiografii – arata structura osoasa a coloanei vertebrale si eventualele osteofite.

IRM (cunoscuta si ca RMN) – cea mai elocventa evaluare imagistica. Pe sectiunile foarte fine si in 3 planuri anatomice, se va vedea foarte clar zona de stenoza, daca este importanta sau nu, precum si daca sunt si alte probleme asociate ale coloanei vertebrale.

Tratament

Tratamentul stenozei de canal lombar variaza de la medicamente simple precum Paracetamol, la interventii chirurgicale de decompresiune a stenozei. Kinetoterapia este recomandata in orice etapa a tratamentului

Kinetoterapia

Rolul kinetoterapeutului este foarte important. In general, persoanele cu stenoza de canal spinal scad activitatea zilnica pentru a reduce durerile. Slabiciunea musculara duce, insa, la si mai multa durere. Kinetoterapeutul va indruma, coordona si invata persoana in cauza exercitii ce au rolul de a creste forta musculara si rezistenta, flexibilitatea si stabilitatea coloanei vertebrale precuum si echilibrul.

Infiltratiile

Sunt o resursa valoroasa in tratamentul stenozelor canalare. Radacinile nervoase pot fi iritate si umflate in locurile in care sunt comprimate. Injectarea de antiinflamatorii steroidiene in jurul radacinii va ajuta la reducerea inflamatiei si va scadea partial compresiunea asupra radacinii nervoase. Totusi, infiltratiile nu functioneaza la toti cei cu stenoza. Infiltratiile repetate pot slabi oasele si tesuturile din vecinatate, astfel doar cateva infiltratii sunt indicate in decursul unui an.

Chirurgia 

Este o solutie medicala de ultim resort utilizata atunci cand celelalte metode, care au fost corect indicate si utilizate, nu au functionat. Interventia chirurgicala va decomprima maduva si/sau nervii spinali prin largirea canalului vertebral.

In anumite situatii, cand cauza stenozei spinale este o instabilitate vertebrala (corectata de organism prin cresterea in exces a unor structuri implicate in stabilitate – ligamente si procese articulare), decompresia nervilor poate inrautati instabilitatea vertebrala. De aceea, pentru anumite cazuri, secundar decompresiei nervilor, chirurgul poate decide in a stabiliza vertebrele cu exces de miscare similar procedurii de fuziune vertebrala (suruburi, tije, proteze discale etc). 

Vertebroplastia

Vertebroplastia este o procedura chirurgicala minim invaziva prin care se trateaza anumite fracturi vertebrale rezultate prin compresiunea unuia sau mai multor corpuri vertebrale. Acest tip de fractura este foarte frecvent intalnit la persoanele cu osteoporoza.

Tratamentul fracturilor prin compresiune din osteoporoza pot fi tratate cu medicamente antalgice, repaus la pat, corset sau medicina de recuperare. La persoanele cu dureri foarte mari, vertebroplastia poate ameliora durerea, pana la disparitia acesteia, crescand mobilitatea si scazand aportul de medicamente.

Beneficiile vertebroplastiei

Revenirea rapida la activitatea normala. Stabilizarea fracturii permite mobilizarea rapida a pacientului, prin ameliorarea durerilor.

Scaderea importanta a medicatiei antalgice, pana la eliminarea acestora.

Kyphoplastia

Kyphoplastia este similara vertebroplastiei, dar foloseste niste baloane speciale pentru a crea spatiu in interiorul vertebrei, spatii ce vor fi umplute cu ciment. Kyphoplastia poate corecta diformitatile spinale si restaura inaltimea vertebrei.


Adenomul hipofizar

Generalitati

Adenoamele hipofizare sunt tumori benigne care se dezvolta la nivelul glandei pituitare (hipofiza), structura localizata la baza creierului, glanda endocrina, ce secreta hormoni cheie ai sistemului endocrin.

Adenoamele se pot dezvolta din celule secretante ale hipofizei, numindu-se functionale. Controlul asupra secretiei este astfel pierdut si hipersecretia este responsabila de efecte nocive asupra organismului, in functie de tipul de hormon secretat.

Exista adenoame care se dezvolta din celule nesecretante care, din cauza compresiei, pot duce la o hipofunctie a glandei – non-functionale

Orice adenom, daca este foarte mare, poate comprima chiasma si nervii optici, putand duce la afectarea campului vizual si acuitatii vizuale.

Cauze si factori de risc

Cauzele aparitiei adenoamelor hipofizare nu sunt cunoscute. Rareori, exista familii in care adenoamele hipofizare apar la mai multe generatii. Un exemplu este reprezentat de MEN 1 (neoplazii endocrine multiple), o boala genetica ce poate duce la aparitia adenoamelor.

Complicatii

Diagnostic

Frecvent, adenoamele hipofizare nu sunt diagnosticate, deoarece semnele si simptomele lor seamana cu cele determinate de alte boli.

Diagnosticul adenoamelor hipofizare se pune dupa o anamneza (discutie detaliata cu pacientul) la care se adauga:

Tratament

Multe adenoame hipofizare, nu necesita tratament. Aceasta atitudine este in functie de tip, de marime, de impactul asupra structurilor din jur, de varsta si de sanatatea persoanei in cauza.

Tratamentul este multidisciplinar, fiind nevoie de o echipa formata din mai multi specialisti care sa ia cele mai bune decizii pentru sanatatea pacientului tratat.

Chirurgia

Chirurgia este necesara atunci cand vederea este afectata sau in cazul tumorilor secretante, cand nu exista resurse terapeutice medicale. De regula, chirurgia se face minim invaziv, pe cale transsfenoidala, endoscopic.

Radiochirurgia stereotactica (Gamma Knife sau LINAC)

Radiatie tintita, stereotactica, efectuata intr-o singura sedinta. Radiatia asupra tesuturilor este minima, scazand astfel riscul de afectare a altor structuri. Acest tip de tratament este o optiune cand chirurgia este imposibila fara riscuri importante sau poate veni in completarea acesteia.

Radioterapia conformationala

Este o terapie cu radiatii necesara atunci cand tumorile sunt mari si in contact cu structuri radio-sensibile cum ar fi nervii optici. Radioterapia necesita multi ani pentru a-si realiza efectul.

Tratamentul medicamentos

Prolactinoamele - sunt adenoame hipofizare care, de obicei, sunt foarte bine controlate cu medicamente, acestea regland secretia de prolactina si scazand volumul tumoral.

Adenoamele somatotrope (GH) – beneficiaza partial de tratament medical atunci cand cel chirurgical nu a reusit controlul tumoral. Exista doua grupe de medicamente ce pot determina scaderea productiei si micsorarea volumului tumoral si blocarea excesului de hormoni de crestere in corp.

Tratamentul substitutiv

Atunci cand apare scaderea productiei de hormoni pituitari, este necesara substitutia cu hormoni administrati pacientului. Hormoni cum ar fi cortizonul si tiroxina sunt absolut necesari supravietuirii, insa daca acestia sunt corect substituiti, bolnavii duc o viata absolut normala.


Glioblastomul

Definitie
Reprezinta cea mai frecventa tumora primara cerebrala (care se dezvolta din tesutul cerebral) la adulti. Este clasificata de OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) ca grad IV (cel mai agresiv tip de tumora). 
Glioblastoamele cresc rapid si infiltreaza tesutul cerebral invecinat. Ele pot aparea la orice varsta, insa este tipic intalnit intre 45 si 70 de ani.
Cauze
Cauzele glioblastomului sunt necunoscute, insa exista o multime de studii in curs pentru identificarea acestora.
Diagnostic
Imagistica prin CT si IRM (RMN) cu si fara substanta de contrast, IRM de perfuzie si spectroscopia MR, pun diagnosticul prezumptiv de glioblastom.
Diagnosticul de certitudine se pune cu ajutorul unui examen anatomopatologic, imunohistochimic.
Optiuni terapeutice
In cazul unui glioblastom este necesara o interventie chirurgicala care are drept scop:

Radioterapie conformationala - este de obicei recomandata la 3 saptamani – 1 luna dupa diagnostic. Radioterapia se face de obicei 5 zile pe saptamana timp de 6 saptamani.
Chimioterapia – in prezent se foloseste temozolamida, care se administreaza zilnic in timpul celor sase saptamani de radioterapie, iar ulterior, ca agent unic, cate 5 zile la fiecare 28 de zile, timp de un an post chirurgie.
Combinatia de chimioterapie si radioterapie amelioreaza prognosticul, mai ales la pacientii cu o gena inactivata (deletie).
Exista multiple studii care se desfasoara in prezent si in care sunt testate tehnologii noi pentru tratamentul glioblastoamelor insa, pana in prezent, nu au fost evidentiate avantaje fata de tratamentul clasic.


Hidrocefalia

Definitie
Hidrocefalia este o afectiune care se caracterizeaza prin acumularea excesiva de LCR (lichid cefalo-rahidian) in interiorul cutiei craniene. LCR-ul este un lichid produs in mod normal la nivelul unor organe din interiorul creierului ce se resoarbe in cea mai mare parte la nivelul meningelui (membrana care protejeaza creierul si maduva spinarii) prin organe specializate ale acestuia. Cand apare un dezechilibru intre productie si resorbtie, rezulta hidrocefalia.
Exista doua tipuri de hidrocefalie, dupa nivelul obstructiei lichidului :
1. Daca avem un obstacol (de exemplu o anomalie morfologica, o tumora) la nivelul cailor normale de drenaj ale LCR, ne incadram in primul tip, anume hidrocefalia obstructiva. 
2. Daca circulatia lichidului este normala si neintrerupta dar resorbtia acestuia este deficitara din cauza unei disfunctionalitati a organelor de resorbtie (frecvent, la varstnici apare o atrofie a organelor de resorbtie), afectiunea se numeste hidrocefalie comunicanta. 
Frecvent exista hidrocefalii mixte, in care exista atat o problema resorbtiva cat si una obstructiva (infectii, sangerari intracraniene etc.).
Diagnostic
Odata ridicata suspiciunea de hidrocefalie prin simptomele semnalate, se impune realizarea unui examen de imagistica medicala (CT sau IRM/RMN) care, in cele mai multe cazuri, poate pune diagnosticul de hidrocefalie.
Uneori, diagnosticul nu poate fi confirmat imagistic si sunt necesare teste suplimentare precum testare neuropsihologica, punctii lombare, masurarea presiunii lcr, examen de fund de ochi, teste de infuzie etc.
Prognostic
Prognosticul depinde de cauza hidrocefaliei, existand un spectru care variaza de la excelent (calitatea vietii foarte buna, fara scaderea sperantei de viata) si pana la unul extrem de prost (tumori maligne ce au determinat aparitia hidrocefaliei).

Tratament
Tratamentul hidrocefaliei este unul chirurgical si are drept scop drenarea excesului de LCR. 
Cand hidrocefalia este obstructiva, putem frecvent face un tratament endoscopic, minim invaziv (Ex VCS – ventriculo-cisterno-stomie), sau, daca este posibil, inlaturarea cauzei obstructiei (tumora, hematom etc.).
Cand cauza hidrocefaliei este una resorbtiva, chirurgul poate fi obligat sa apeleze la dispozitive mecanice de drenaj. Surplusul de lichid este drenat in cavitati naturale ale corpului, cum ar fi peritoneu, inima, torace etc.
Uneori, exista cauze tranzitorii de hidrocefalie (ex. sangerari) care se trateaza initial cu dispozitive mecanice temporare de drenaj extern (in afara corpului) pana la rezolvarea factorilor cauzatori.
Persoanele afectate de hidrocefalie pot avea probleme de mers (mers greoi, cu pasi mici, instabil, cu picioarele mai departate decat normal), incontinenta urinara, la care se pot adauga tulburarilor cognitive. Cand hidrocefalia progreseaza, apare afectarea constientei, initial pacientul fiind letargic, adormit, iar in stadiile extreme persoana afectata este in coma.
Succesiunea acestor semne poate fi rapida, in cateva ore, sau poate dura ani de zile, in functie de cauza
declansatoare.


Meningiomul

Definitie
Meningiomul este o tumora care se dezvolta din meninge (membrana ce inconjoara creierul si maduva spinarii). Cele mai multe meningiome sunt tumori benigne (necanceroase) desi, rareori, ele pot fi „atipice” (forma intermediara) sau maligne (canceroase).
Cel mai frecvent, meningioamele apar la femei cu varsta peste 50 de ani, insa ele pot aparea la orice varsta atat la femei cat si la barbati.
Unele meningioame nu necesita obligatoriu un tratament imediat, astfel un meningiom care nu produce simptome semnificative poate fi doar urmarit in timp.
Simptome si cauze
Semnele si simptomele meningioamelor sunt, la inceput, de cele mai multe ori, subtile si evolueaza incet, dar, uneori, un meningiom poate impune un tratament de urgenta.
Nu se cunosc exact cauzele aparirtiei meningeoamelor. Se stie ca unele celule de la nivelul meningelui (membrana protectoare care inconjoara creierul si maduva spinarii) sufera modificari ce duc la pierderea controlului asupra multiplicarii lor, ducand astfel la aparitia tumorilor meningeale (meningioame). Factori care tin de genele mostenite, mediul inconjurator, hormoni par a fi implicati, dar fara a se cunoaste exact modul in care acestia actioneaza.
Teste si diagnostic
Un meningiom poate fi detectat prin teste de imagistica, astfel:
Computer tomograf (CT) cranio-cerebral sau spinal – Realizeaza imagini ale anatomiei zonei examinate cu ajutorul razelor X. Este o metoda de electie pentru evaluarea anatomiei osului, a calcificarilor si nu are erori metrice. Pentru alte detalii, aceasta examinare este mai putin informativa decat IRM-ul.
Imagistica prin rezonanta magnetica - IRM (sau denumirea veche de RMN): Nu expune organismul iradiatiilor si ofera detalii de finete ale anatomiei si functiilor zonei examinate. Este examinarea de electie in meningioamele cranio-cerebrale si spinale.
Arteriografia cu substractie digitala (DSA) – rareori, este necesarea evaluarea agiografica a meningioamelor, in scopul stabilirii unei strategii terapeutice.
Tratament
Tratamentul care se administreaza pentru un meningiom depinde de o serie de factori, cum ar fi: marimea meningiomului, localizarea acestuia, agresivitatea etc. Medicul coordonator de caz, pentru a elabora schema optima de tratament, va lua in considerare starea de sanatate generala a pesoanei in cauza si obiectivele tratamentului.
Tratamentul imediat nu este necesar pentru toti oamenii care au un meningiom. Un meningiom mic, care creste lent si care nu cauzeaza semne sau simptome, poate sa nu impuna tratament.
Daca planul este sa nu se faca tratament pentru meningiom, se vor indica periodic examene IRM cranio-cerebrale, pentru a se monitoriza cresterea si alte semne de evolutie (ex. Aparitia edemului cerebral).
In cazul in care medicul a determinat ca meningiomul creste si necesita tratament, exista cateva optiuni terapeutice:
Chirurgia
Daca meningiomul cauzeaza semne sau simptome sau daca este evidentiata cresterea lui, medicul poate recomanda chirurgia. Chirurgul incearca sa faca o rezectie completa oricand este posibil.
Datorita faptului ca meningioamele pot aparea langa structuri delicate, nu este mereu posibila indepartarea tumorii in intregime, chirurgul indepartand cat de mult este posibil fara a leza structuri importante.
Tipul de tratament dupa chirurgie (daca este necesar unul), depinde de cativa factori:
Daca nu mai exista tumora vizibila – de regula nu mai este necesar tratament. Este necesara insa o urmarire imagistica periodica (de regula IRM).
Daca tumora este benigna si numai o mica parte din tumora persista. Atunci medicul poate recomanda doar o urmarire periodica (de regula IRM). In unele cazuri, mici reziduuri tumorale pot fi tratate cu o forma de radiatii numita rediochirurgie stereotactica (Gamma Knife sau LINAC – Cyber Knife, Novalis etc).
Daca tumora este atipica sau maligna, este probabil sa fie nevoie de un tratament radioterapic – radioterapie conformationala.
Radioterapia
Uneori, din cauza localizarii sau a factorilor de risc ce tin de alte boli ale persoanei in cauza, chirurgia este contraindicata. In aceste cazuri, radioterapia este o alternativa, avand ca scop distrugerea celulelor tumorale, astfel incat cresterea tumorala sa fie oprita.
Forme de radioterapie moderna sunt reprezentate de: radioterapie stereotactica fractionata, radioterapie conformationala (IMRT) etc.
Radiochirurgia
Radiochirurgia reprezinta un tip de tratament cu radiatii prin care se asigura o doza terapeutica doar la nivelul volumului tinta, restul tesuturilor primind o doza de radiatii foarte mica, de regula netraumatica. Contrar numelui, radiochirurgia nu necesita incizii ale scalpului. De regula, radiochirurgia este realizata in ambulator, necesitand cateva ore.
Radiochirurgia poate fi o optiune pentru meningioamele ce nu pot fi rezecate sau pentru acelea care recidiveaza dupa tratament. Un factor limitant in utilizarea radiochirurgiei, este reprezentat de volumul tumoral (leziuni cu un diametru de regula sub 3cm).
Medicatia
Chimioterapia reprezinta ultima linie de tratament, cand nu exista raspuns la chirurgie si radioterapie. Din nefericire, nu exista dovezi privind eficacitatea acestui tratament, dar unele medicamente, cum ar fi hidroxiureea, sunt utilizate uneori. Exista unele medicamente in studiu, care par sa aduca unele beneficii, insa ramane a fi dovedita eficacitatea lor.


Metastazele cerebrale

Definitie
Anumite cancere din organism pot trimite leziuni secundare (metasaze) la nivelul creierului. Acestea au particularitatea ca se dezvolta mai rapid decat alte tumori ale creierului, sunt mai greu de suportat de tesutul cerebral inconjurator care reactioneaza cu edem important in jurul leziunii, fapt ce contribuie substantial la aparitia si progresia simptomelor. In plus, dat fiind faptul ca ele provin dintr-o sursa inca activa (cancerul primar – plaman, san, piele, sange etc.), se pot regasi in numar mai mare la nivelul creierului. 
Diagnostic
Imagistica prin CT si IRM cu si fara contrast, pun diagnosticul prezumptiv de metastaza cerebrala.
Diagnosticul de certitudine se pune cu ajutorul unui examen anatomopatologic, imunohistochimic.
Optiuni terapeutice
Persoanele cu metastaze cerebrale necesita o interventie chirurgicala care are drept scop:

Toti pacientii cu metastaze cerebrale trebuie sa fie inclusi, chiar inainte de operatie, intr-un protocol oncologic pentru tratamentul bolii de baza atat inainte, cat si dupa interventia neurochirurgicala.
Astfel, oncologul va decide ordinea efectuarii tratamentelor pentru un control cat mai eficient a acestei afectiuni sistemice. Foarte probabil vor necesita tratamente secundare oncologice precum: 


Solicita o programare