Grupul Provita investește într-un nou spital multidisciplinar, unic în Europa Centrală și de Est

Grupul Provita anunță un nou proiect medical pentru România, în valoare de 12 milioane de euro - un spital multidisciplinar, care include singurul centru de oncologie din Europa Centrală și de Est, în care terapia durerii intervențională este integrată în planul de tratament al pacientului.

„Vrem ca turismul medical să devină istorie pentru pacientul român. Prin această investiție, vom oferi un spital multidisciplinar complex, care acoperă o gamă largă de specialități medicale și chirurgicale, prin servicii medicale integrate, de tip one-stop clinic. Toți specialiștii sunt în aceeași locație, pacientul va avea continuitatea actului medical, printr-o abordare 360 de grade, astfel încât, timpul parcurs de la simptom până la diagnostic și plan de tratament este redus semnificativ”, a declarat dr. Ovidiu Palea, fondatorul Grupului Provita.

Noul spital va avea o suprafață de 11.000 mp, 110 paturi și șapte săli de operație.

„Valoarea estimată a investiției este de 12 milioane de euro. Cea mai mare parte a finanțării este asigurată din fonduri proprii, împreună cu Banca Transilvania. BT ne-a fost alături din prima clipă la primul spital și continuă să ne susțină și să ne fie un partener de nădejde și în această nouă etapă de dezvoltare”, a completat dr. Ovidiu Palea.

Clădirea face parte din parcul Iride, situat în zona Dimitrie Pompeiu. Lucrările de amenajare vor începe luna viitoare, urmând ca spitalul să fie funcțional la începutul anului 2022. „Parteneriatul cu Provita e un succes pentru noi, iar tranzacţia semnată la începutul acestei luni este de o importanţă majoră pentru ambele companii, mai ales în această perioadă. Parcul IRIDE este un hub de business cu un potenţial fantastic în care, ca urmare a acestui acord, intenţionăm să aducem un nou tip de servicii care sa confere zonei o mai mare diversitate si vizibilitate”, a declarat Fulga Dinu, Country Manager Operations, IMMOFINANZ România.

Provita este un grup de centre medicale de excelență din București. Prima clinică a fost inaugurată în 2011.

Centrul Medical Provita, parte din grupul Provita, este una dintre puținele instituții medicale din țară specializate în Terapia Durerii și chirurgie minim invazivă a coloanei vertebrale. Începând cu luna ianuarie 2019, Centrul de Diagnostic și Tratament Provita a devenit primul Centru de Instruire în Terapia Durerii aprobat ESRA din Europa Centrală și de Est.

Misiunea Grupului Provita este să ofere pacienților cele mai noi abordări privind actul medical, multidisciplinar, cu sprijinul unei echipe de medici aflați la apogeul carierei, educați și specializați ȋn medii internaționale, cu aparatură medicală de ultimă generație.

19.04.2021

Solicita o programare